Bariera MOSE salvează Veneția de inundații devastatoare

Bariera MOSE salvează Veneția de inundații devastatoare

5
(1)

Bariera MOSE, controversatul și costisitorul sistem de diguri de la Veneția, a protejat joi pentru a doua oară oraşul de o maree înaltă, ridicându-se de pe fundul lagunei, într-o zi în care vântul puternic începuse să împingă apa mării spre interior, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

În ciuda opiniilor sceptice, MOSE, un sistem compus din 78 de porţi hidraulice, a avut succes încă de la prima sa activare, la începutul lunii octombrie. Joi, şi şi-a demonstrat încă o dată eficienţa, salvând Veneţia de o maree despre care oficialii italieni prognozau că ar fi atins înălţimea de 135 de centimetri. La acest nivel, aproape jumătate din celebrul oraş italian ar fi fost acoperit de apă.

Bariera MOSE salvează Veneția de inundații devastatoare

Autoritatea locală pentru maree a anunţat pe Twitter că mareea a atins nivelul de 141 centimetri în zonele care nu sunt protejate de MOSE, în timp ce nivelul mareei din Veneţia a fost de doar 52 de centimetri, iar pieţele şi aleile din celebrul oraş italian au rămas uscate.

De ce Veneția este expusă inundațiilor

Robotii vor elimina 85 de milioane de locuri de munca in urmatorii ani
Robotii vor elimina 85 de milioane de locuri de munca in urmatorii ani

Robotii vor elimina 85 de milioane de locuri de munca in cadrul companiilor mijlocii si mari in urmatorii cinci ani Citește mai mult ...

Starman se apropie de Marte
Starman a fost lansat în 22 februarie 2018 de la Centrul Spaţial Kennedy, din Cape Canaveral, Florida, în prima misiune a puternicei rachete Falcon Heavy.

Bolidul Tesla Roadster, ce a aparținut lui Elon Musk, CEO-ul SpaceX, s-a apropiat de Marte săptămâna aceasta. Mașina „condusă” de Citește mai mult ...

Inundaţiile din Veneţia, „acqua alta” („maree înaltă”) cum sunt numite în italiană, sunt cauzate de o combinaţie de factori, exacerbaţi în ultimii ani de modificările climatice: de la creşterea nivelului mării şi maree neobişnuit de ridicate, până la subsidenţa terenului (coborâre treptată a scoarței tereste – n.r.), care a împins în jos nivelul solului pe care a fost construit oraşul.

Dintre cele 23 de maree înalte de peste 140 de centimetri înregistrate vreodată, 14 s-au produs în ultimele două decenii, între care cinci numai în noiembrie 2019, când Piaţa San Marco a fost acoperită de apă cu înălţimea de un metru.

Ce este MOSE

Sistemul MOSE trebuia iniţial să fie dat în folosinţă în 2011, dar proiectul a fost afectat de scandaluri de corupţie, depăşiri de costuri şi amânări ale termenelor de construcţie.

Proiectul MOSE a fost conceput pentru a proteja Veneţia de maree înalte de până la trei metri, mult peste nivelurile actuale, însă mai mulţi critici ai proiectului au pus sub semnul întrebării eficienţa acestuia şi au spus că întreţinerea lui va avea un cost prohibitiv, insistând asupra faptului că unele dintre barierele protectoare sunt deja grav afectate de rugină.

Cât de mult v-a plăcut articolul ?

Click on a star to rate it!

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

No votes so far! Be the first to rate this post.

Fii la curent cu toate articolele nou apărute...

Follow us on social media!

„Bateriile zombi” produc sute de incendii în fiecare an
„Bateriile zombi” produc sute de incendii în fiecare an

„Bateriile zombi” produc sute de incendii în fiecare an la centrele de reciclare și deșeuri, au avertizat experții din industrie, Citește mai mult ...

O capsulă Soyuz a stabilit un nou record de viteză

O capsula Soyuz la bordul careia s-au aflat astronauta americana Kathleen Rubins si cosmonautii rusi Serghei Rijikov si Serghei Kud-Svercikov Citește mai mult ...

(Visited 104 times, 1 visits today)